marți, 22 mai 2012

Drama generalului Gheorghe Avramescu


                                            
 Arestarea generalului
           La 2 martie 1945, în timp ce comanda Armata 4 română pe frontul din Cehoslovacia, generalul Gheorghe Avramescu[1] a fost chemat (orele 13) la comandamentul Grupului de armate ,,general Jmacenko”, în compunerea căruia lupta marea sa unitate. A plecat, la orele 15 spre postul de comandă al amintitului grup de armate, însoţit de generalul Nicolae Dragomir, şeful de stat major, de maiorul Grigore Negoescu şi locotenentul Doroftei, precum şi de garda personală, unde a sosit la ora 17,45, fiind primit de generalul F.F.Jmacenko. Peste numai trei sferturi de oră, generalul sovietic Serştiuk a comunicat ofiţerilor care îl însoţiseră că generalul Gheorghe Avramescu şi generalul Nicolae Dragomir se deplasaseră, împreună cu generalul F.F.Jmacenko, la postul de comandă al Frontului 2 ucrainean, unde trebuiau să se întâlnească cu mareşalul R.I.Malinovski.
În acest context, maiorul Grigore Negoescu şi locotenentul Doroftei s-au înapoiat la postul de comandă al Armatei 4, însoţiţi de generalul Serştiuk, care a ordonat (orele 20,30) generalului Nicolae Dăscălescu, comandantul Corpului 2 armată, să preia comanda Armatei 4, iar generalului Ioan Spirea,
comandantul artileriei armatei, să gireze funcţia de şef de stat major, comunicând că  generalii Avramescu şi Dragomir ,,vor absenta câteva zile”.
 Numirea de către sovietici a generalului Nicolae Dăscălescu la comanda Armatei 4 a fost confirmată în scris şi de generalul F.F.Jmacenko.
  A doua zi, pe 3 martie (orele 9), Adela Avramescu, soţia generalului Gheorghe Avramescu[2], aflată în zona frontului,  a primit  o scurtă scrisoare, adusă de un ofiţer sovietic,  din partea soţului, prin care acesta îi cerea să se deplaseze de urgenţă, cu întreaga familie, la Sibiu, unde urmau să se reîntâlnească. În scrisoare se preciza că pentru a nu avea neplăceri  urma să fie însoţită, tot timpul drumului, de doi ofiţeri sovietici. În situaţia în care considera necesar putea să ceară să fie însoţită şi de un ofiţer român.  
          Ca urmare, în aceeaşi zi (orele 11), soţia generalului a plecat spre ţară, însoţită de Felicia Sturza - una dintre fiice - şi de  fetiţa acesteia, de fetiţa celei de-a doua fiice (Ştefania Basarabescu),  de medicul sublocotenent Alexandru Ţeţulescu, de un nepot minor al generalului Gheorghe Avramescu (Paltin Sturdza[3]), de soţia căpitanului Glavce - translator, de garda personală (sergentul Vasile Chiru, caporalul Constantin Pascu, caporalul Ioan Stefan şi caporalul Ioan Alexandrescu din Compania 77 poliţie), de ordonanţe şi de bucătar  (caporalul Ioan Sânc, soldatul Gheorghe Gasgarea şi caporalul Ioan Neguţ). Deplasarea s-a făcut cu  patru autoturisme ( un Mercedes, un Buick şi două Forduri), conduse de caporalul Elefterie Bolintineanu, caporalul Sim. Pilner, sergentul Marin Vulpe şi caporalul Ladislau Varga. Împreună cu aceştia s-au mai deplasat caporalul Nicolae Jianu, şoferul autocamionului Praga Alfa, caporalul Radu Blaga şi soldatul Nicolae Sârbu, şoferii autoturismului Horch, cu care se deplasase generalul Gheorghe Avramescu la comandamentul sovietic, şi sergentul Ioan Florea, şoferul autoturismului Chevrolet (al generalului Nicolae Dragomir).


          Din acel moment, documentele din arhivele militare române nu mai conţin informaţii referitoare la generalul Gheorghe Avramescu,  la familia acestuia şi la însoţitori, ci doar la intervenţiile generalului Nicolae Dăscălescu către generalul F.F.Jmacenko (la 5 şi 9 martie 1945) prin care cerea să i se comunice date despre situaţia fostului comandant al Armatei 4 şi a şefului său de stat major. Generalul sovietic l-a sfătuit să se adreseze Ministerului de Război român şi Marelui Stat Major, care ,,cunosc locul unde se află”.  Procedând astfel, la 12 martie 1945, generalul Nicolae Dăscălescu a raportat următoarele  generalului Constantin Sănătescu, şeful Marelui Stat Major: ,,Până azi nu s-au  înapoiat nici domnul general Avramescu şi nici domnul general Dragomir. De asemenea, nu  s-a mai înapoiat nimeni dintre însoţitorii şi din personalul ataşat pe lângă domnul general Avramescu. În totalitate, lipsesc de 10 zile fără a avea vreo ştire sau informaţie personală”. În încheiere, noul comandant al Armatei 4 ruga să se facă ,,demersurile necesare pentru a lămuri situaţia” celor în cauză. Neştiind nici el nimic despre ce se întâmplase cu comandantul Armatei 4 române şi cu şeful să de stat major, generalul Constantin Sănătescu a  pus următoare rezoluţie pe raportul generalului Nicolae Dăscălescu: ,,Voi supune domnului ministru de Război”.
         
          Cauze şi pretexte
          Arestarea comenzii Armatei 4 române de către sovietici, în plină campanie militară, fără ca Înaltul comandament român să fie înştiinţat, a provocat mari nedumeriri şi o stare de spirit deprimantă în rândurile ofiţerilor şi trupei. Multă vreme, arestarea generalilor Gheorghe Avramescu şi Nicolae Dragomir a rămas o enigmă, cauzele sau pretextele care au determinat această măsură, precum şi situaţia generalului şi a familiei sale  rămânând neelucidate.
          Cert este însă faptul că la 10 ianuarie 1945, în urma intervenţiei făcute  de generalul Nicolae Dragomir  pe lângă generalul Socrate Mardari, subşeful Marelui Stat Major (prin colonelul Grosu), şeful Marelui Stat Major, generalul Constantin Sănătescu a cerut generalului Gheorghe Avramescu să se prezinte imediat la Ministerul de Război şi să lase comanda Armatei 4 generalului Nicolae Dăscălescu.
          Referindu-se la acest episod, generalul Gheorghe Mihail (inspectorul general al infanteriei şi fostul şef al Marelui Stat Major) consemna în memoriile sale: ,,Într-o seară  - în luna februarie /corect - ianuarie 1945 - n.n./ Sănătescu îmi dă un telefon ca să vin la Marele Stat Major. M-am dus. Îmi spune:  - I-a loc, c-o să vezi că-ţi vine rău. - Ce e ? Îmi deschide o telegramă în care subşeful lui de stat major, generalul Dragomir, îl învinovăţea pe Avramescu, comandantul Armatei 4, că ginerele lui, un oarecare Sturdza, ar fi în legătură cu nemţii de vis-a-vis. Chestiune foarte gravă. Si m-a întrebat: Ce să fac ? Si atunci eu am răspuns: - Generalul Avramescu într-o lună atinge limita de vârstă. Cheamă-l, înlocuieşte-l de la comandă ... Nu-i spune acuzaţia, spune-i  că având în vedere că mai are  o lună până la limita de vârstă şi e bolnav, să se ducă acasă la Brăila, de unde era el, să-şi îngrijească sănătatea”. Fără să se opună, generalul Avramescu a venit la Bucureşti, a spus ,,La revedere” - după cum preciza Gheorghe Mihail - şi s-a dus la Brăila. Referindu-se la acelaşi episod, generalul Constantin Sănătescu preciza în jurnalul său,  că în seara zilei de 9 ianuarie 1945, a fost anunţat de colonelul Grosu că ,,generalul Avramescu - comandantul Armatei 4 - are o atitudine foarte suspectă. Merge singur pe front, îşi are toată familie la postul de comandă, şi familia sa este recunoscută ca legionară, apoi, mai grav, a lăsat să treacă frontul la germani pe un legionar înfocat, Sângeorgiu, care fusese capturat pe front de către Corpul 2 armată”.
          În acest context, la 22 ianuarie 1945, generalul Constantin Sănătescu l-a informat pe generalul Vinogradov, locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control în România, că generalul Gheorghe Avramescu a solicitat un concediu de odihnă de 25 de zile şi că la expirarea termenului va fi trecut în rezervă. La 30 ianuarie 1945, mareşalul R.I.Malinovski, comandantul Frontului 2 ucrainean, a cerut însă şefului Marelui Stat Major să dispună rechemarea lui Gheorghe Avramescu pe front şi să schimbe de la comanda Armatei 1 pe generalul Nicolae Macici şi de la comanda Corpului 7 armată pe generalul Nicolae Sova.
          Evenimentele sunt descrise astfel de generalul Gheorghe Mihail: ,,N-a trecut mult timp şi mă cheamă Sănătescu la Marele Stat Major.- Ce e ? - Stai să vezi. Îmi întinde o telegramă. Telegrama era trimisă de Malinovski către Marele Stat Major,  generalului Sănătescu, care era acum acolo.  Ce spunea în telegramă Malinovski? Malinovski spunea aşa: De când a plecat Avramescu de la comanda Armatei 4, capacitatea operativă a Armatei 4 a scăzut sub 50%. Rog interveniţi la Majestatea sa Regele pentru ca Avramescu să-şi reia comanda Armatei 4. - Ce spui ? Mă întreabă. Zic: - A nu i se împlini dorinţa lui Malinovski. Dăscălescu rămâne acolo, Avramescu în situaţia de rezervă în care se află. A doua zi a fost convocat Consiliul Superior al Oştirii, sub preşedinţia generalului Negulescu, ministru de Război, în care generalul Sănătescu a dat citire telegramei mareşalului Malinovski”. Relevând atmosfera şi poziţia membrilor Consiliului Superior al Oştirii, generalul Gheorghe Mihail mai consemna: ,,Ca să vedeţi cât de mare era teroarea aceasta a războiului contra Rusiei Sovietice asupra membrilor Consilului Superior al Oştirii, care luaseră parte la războiul contra Rusiei Sovietice, toţi spun: Din moment ce mareşalul Malinovski doreşte ca să revină la comanda Armatei 4 Avramescu, să revină. Singur, ca şi în ajun, eu m-am opus. Din moment ce e în rezervă, Avramescu să rămână în rezervă acolo. Si au rămas lucrurile aşa fără să se fi produs o schimbare”. Supărat de această tergiversare, mareşalul R.I. Malinovschi a cerut pe un ton ,,mai aspru”, printr-o nouă telegramă, revenirea pe front a generalului român. Procedura de convocare a Consiliului Superior al Oştirii s-a repetat, membrii săi hotărând ca generalul Gheorghe Avramescu să revină la comanda Armatei 4. Generalul Gheorghe Mihail s-a opus din nou. ,,Miroseam ceva - relata el mai târziu. Nu ştiu ce, instinctul”. Conform aceleiaşi mărturii, generalul Constantin Sănătescu l-a chemat pe generalul Gheorghe Avramescu de la Brăila, i-a arătat telegrama lui R.I.Malinovski, spunându-i: ,,Uite, te cheamă Malinovski, că de când ai plecat capacitatea operativă a armatei a scăzut cu 50 %. Avramescu, foarte bucuros de aprecierile elogioase, de încrederea mare pe care o avusese Malinovski în el, imediat pleacă la comanda Armatei 4”.
          Sosit pe front, generalul Gheorghe Avramescu a preluat (19 februarie 1945) comanda Armatei 4, pe care a condus-o  în grelele lupte  de pe cursul superior al Hronului, în Munţii Tatra Mică şi Munţii Metalici Slovaci până la 2 martie 1945, când a fost arestat în condiţiile prezentate mai înainte.
          Între pretextele arestării sale de către sovietici, aşa cum rezultă dintr-un document al Direcţiei Cadrelor Forţelor Armate din 1956, întocmit cu ocazia  repatrierii din Uniunea Sovietică a soţiei generalului (Adela Avramescu, în ianuarie 1956), generalul Gheorghe Avramescu ar fi făcut parte ,,dintr-o organizaţie contrarevoluţionară cu ai cărei conducători a stabilit că, în cazul contraofensivei germane, să rupă frontul antihitlerist şi să treacă de partea armatelor germane”, că ar fi ,,înlesnit trecerea în Germania, prin liniile frontului Armatei 4, a unui detaşament de legionari şi a mai multor ofiţeri români, consideraţi criminali de război”, că în timpul campaniei din Est a fost comandant al Corpului de munte (1941- 1943) şi al Corpului 3 armată (1943-1944) ,,ale căror unităţi au avut numeroase acţiuni împotriva partizanilor” etc. Din document mai rezultă că ,,despre fostul general de armată Avramescu Gheorghe nu se mai cunoaşte nimic de  la data arestării sale pe front”. Prin urmare, la 11 ani de la arestarea distinsului comandant de armată, pe front, în timp ce îşi exercita atributele de comandă, şeful cadrelor armatei române nu avea nici o informaţie despre soarta acestuia.
   Referitor la acuzaţiile aduse, sigur este doar faptul că, în toamna anului 1944, prin dispozitivul Armatei 4 a trecut în dispozitivul inamic (2 noiembrie) ginerele generalului Gheorghe Avramescu, şi apoi profesorul Ion Sângeorgiu (care avea să devină ministrul Instrucţiunii în guvernul legionar condus de Horia Sima),  că în cercurile legionare se conta pe sprijinul generalului Gheorghe Avramescu în încercarea de a realiza, împreună cu germanii, o răstunare de front în cazul unei contraofensive a Wehrmachtului (care s-a şi produs). Acest lucru îl ştiau şi sovieticii prin agenţii lor dubli. Sugestiv, în acest sens, este faptul că arestarea generalul Gheorghe Avramescu a avut loc la puţin timp după interceptarea, din ordinul mareşalului R.I.Malinovski, la vest de Oradea, a avionului militar românesc în care se aflau Andreas Schmidt, conducătorul Grupului Etnic German din România, şi a lui Constantin Stoicănescu, omul de încredere al lui Horia Sima, care încercau să ajungă în Germania.
          Personal, consider că generalul Gheorghe Avramescu nu a luat în nici un moment în calcul o întoarcere de arme, nici la sfârşitul  anului 1944, când aceasta avea anumite şanse de succes, dată fiind natura terenului şi apropierea de ţară, nici în martie 1945, când încercarea ar fi eşuat lamentabil în condiţiile de teren, climă şi capacitate operativă redusă a Armatei 4 române, pusă să lupte în munţii înzăpeziţi ai Cehoslovaciei, cu foarte puţine căi de cpmunicaţie. În martie 1945, când a fost arestat generalul Gheorghe Avramescu, Armata 4 română se afla în imposibilitate de a efectua o întoarcere de front, chiar şi dacă o bună parte din militari ar fi dorit aceasta.  Întorcerea de arme a constituit  doar o  dorinţă conducerii militare germane, a  conducerii  mişcării legionare şi a altor grupări  din ţară nemulţumite de intensificarea abuzurilor sovietice în ţară şi pe front. Nicidecum o opţiune a experimentatului general Avramescu.
           O ,,defecţiune” a Armatei 4 române, în contextul dat, ar fi reprezentat un pretext excelent pentru sovietici (care, şi aşa, acuzau, pe nedrept, guvernul român că nu îndeplineşte cum trebuie prevederile Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944) de a trece la ocuparea militară propriu-zisă a ţării. De altfel, arestarea generalului Gheorghe Avramescu a fost bine planificată, fiind folosită ca un excelent pretext de acuzare a armatei române şi de şantajare a regelui Mihai I pentru a numi pe dr. Petru Groza în fruntea noului guvern român impus de Moscova la 6 martie 1945. Chiar dacă  ar fi ştiut despre contraofensiva pregătită de  Wehrmacht (care s-a declanşat şi a eşuat rapid în aprilie 1945), considerăm că  generalul Gheorghe Avramescu era conştient de situaţia extrem de dificilă în care se afla armata sa (şi ţara), de şansele minime de succes, de faptul că acţiunea sa ar fi avut doar un efect  simbolic. Analiza comportării generalului Gheorghe Avramescu în întregul război, a modului de gândire şi de acţiune în timpul colaborării cu comandamentele sovietice, relevă faptul că acesta era conştient de riscurile şi pericolele pe care le implica o asemenea acţiune asupra întregii ţări, de faptul că, în martie 1945, ea avea şanse minime de succes. Cu toare acestea, consider că până la studierea tuturor documentelor esenţiale pe care le conţin arhivele, în special cele ruseşti, ,,cazul Avramescu” rămâne deschis pentru cercetarea istorică (şi pentru orice aprecieri).

          Competenţă profesională
  Indiferent de concluziile la care vor ajunge istoricii, generalul Gheorghe Avramescu rămâne una dintre personalităţile militare de excepţie ale armatei române, remarcat de la începutul carierei militare, când colonelul Burghele îl caracteriza astfel: ,,Inteligent, cu judecată logică, concepţiunea destul de vioaie şi are bună tendinţă de iniţiativă. Demn, moral şi drept. Are curajul răspunderii”. Elogioase aprecieri a primit  din partea  tuturor şefilor ierarhici, care l-au considerat un ,,ofiţer de valoare şi cu frumos viitor”, ca un ,,desăvârşit comandant din toate punctele de vedere”.  
          La începutul celui de-al doilea război mondial a condus, în mod admirabil, Corpul de munte, fiind apreciat de generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 ca un ,,comandant şi om de război desăvârşit”, cu o ,,pricepere deosebită, o înţelegere perfectă a situaţiilor de război. Stie să ia  soluţii clare, logice, oportune. O judecată sănătoasă, un simţ tactic şi strategic dezvoltat... Calm, ponderat, cu mult sânge rece şi perfect stăpân pe sine în cele mai grele situaţiuni de război. Necontenit în imediata apropiere a trupelor pentru a cunoaşte situaţia şi nevoile şi a avea imaginea realităţii, neimpresionându-se de pericole şi dând la timp impulsul necesar subordonaţilor cărora le-a fost tot timpul , prin persoana sa, exemplu viu de curaj, linişte şi voinţă neşovăită”.
Generalul Gheorghe Avramescu a fost unul dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi militari ai armatei române. ,,De la soldat până la ofiţer - scria în acest sens un reporter al ziarului ,,Jurnalul”, la 29 decembrie 1944 - toţi vorbesc cu adâncă preţuire despre domnia sa. Pe front i s-a spus ,,Tătucul”. Cuvântul care cuprinde atâta recunoştinţă a pornit din rândurile acelor admirabili soldaţi-ţărani ... Vorba aceasta, pornită din masa ostaşilor, face mai mult decât toate decoraţiile. Purtarea domnului general Avramescu cu oamenii pe care-i comanda şi cu locuitorii zonelor de luptă a fost minunată. Domnia sa a înfiinţat cantine la care au putut mânca băştinaşii, care n-aveau putinţă să lucreze şi să câştige. Bătrâni, femei şi copii, dincolo de Nistru, îşi datoresc viaţa domnului general Avramescu. În măsura puterii unui om, domnia sa a umanizat războiul. Nu şi-a purtat trupele în atacuri din simplă vanitate.  N-a cucerit succese vremelnice, cu vieţi inutil jertfite. Nu l-au interesat decoraţiile ... Blând şi bun cu trupele sale, ca şi cu populaţia băştinaşă , a rămas un excelent comandant. A dovedit încă o dată că victoria armelor nu cere înăsprirea sufletului. Cu sufletul cel mai bun, cel mai cald, cel mai apropiat de suferinţele oamenilor în război poţi fi totuşi comandantul cel mai brav”.          Un astfel de comandant a fost generalul Gheorghe Avramescu.
          Cu multă demnitate s-a comportat şi faţă de comandamentele germane şi sovietice cu care a cooperat în timpul războiului, de la Prut la Volga şi înapoi la Prut, şi apoi până în podişul Boemiei, protestând întotdeauna, atunci când a considerat că este cazul, împotriva abuzurilor făcute de aliaţi. Responsabilitatea şi grija sa deosebită pentru soarta armatei române şi viaţa militarilor români au iesit în evidenţă, în special în relaţiile cu comandamentele sovietice în încleştările de pe pantele Dealului Sângeorgiu, în septembrie-octombrie 1944, când insistenţa generalului Trofimenko, comandantul Armatei 53 sovietice, de a cuceri puternica poziţie germană prin atacul frontal al diviziilor române a produs acestora  mari pierderi. Analizând realist situaţia, generalul Gheorghe Avramescu a luat o atitudine fermă, atât faţă de abuzurile comandamentului sovietic, cât şi faţă de greşelile trupelor române.
          Cu aceeaşi fermitate a respins şi acuzaţiile generalului F.F.Jmacenko, comandantul Armatei 40 sovietice, din 15 decembrie 1944,  referitoare la cazurile când ,,grupuri importante de soldaţi şi ofiţeri au trecut de bună voie de partea inamicului”. În urma cercetării întreprinse, generalul Gheorghe Avramescu aprecia, la 20 decembrie 1944, că ,,s-a comis o mare eroare calificând drept trecere la inamic un episod nefericit de luptă. Niciodată ostaşii români nu au comis asemenea fapte şi niciodată ofiţerii români nu le-au acoperit sau le vor acoperi... Nicăeri nu s-a produs nici un act de laşitate sau trecere la inamic... În concluzie, numai printr-o regretabilă eroare s-a putut să vi se raporteze că soldaţi şi ofiţeri au trecut de bunăvoie de partea inamicului. În realitate, numărul mare de pierderi dovedeşte voinţa, afirmată continuu, a ostaşilor români de a lupta până la victoria finală, fiind convinşi că duc o luptă  dreaptă şi necesară neamului nostru”.
          Dacă aceasta a fost concepţia generalului Gheorghe Avramescu faţă de participarea armatei române la război alături de Naţiunile Unite, pare greu de crezut că intenţiona, în martie 1945, în condiţii operativ-tactice  dificile, să  ordone Armatei 4 întoarcerea armelor şi trecerea de partea Germaniei.

 Omenie
Apreciat de şefi şi iubit de subordonaţi, generalul Gheorghe Avramescu, comandant al Corpului de munte în acţiunile militare desfăşurate pe teritoriul sovietic în perioada 1941 - 1944, şi-a atras întotdeauna, prin comportarea sa umanitară, stima populaţiei locale. ,,Tot  timpul  - menţiona el, în ianuarie 1945, într-un interviu acordat ziarului ,,Universul”, cu puţin timp înainte de a fi arestat de sovietici, la 2 martie 1945, în timp ce conducea Armata 4 română pe frontul din Cehoslovacia -  am îndemnat, cât am putut, pe soldaţii mei să nu pună mâna pe un cap de aţă. Am înţeles că toată populaţia sovietică, pe unde erau risipite unităţile mele să fie tratată omeneşte. Şi aşa a fost - de la general la soldat toţi au avut o purtare cavelerească. Prizonierii erau trataţi cu o atenţiune deosebită”.
Documentele timpului îi confirmă pe deplin atitudinea corectă pe care a avut-o faţă de localnici. La 20 decembrie 1942, Ifimov Zaharie, membru al Comitetului orăşenesc din Simferopol (Crimeea), îi aducea ,,cele mai calde  mulţumiri din partea noastră pentru ajutorul pe care l-aţi dat cu bunătatea dvs. copiilor  din Simferopol care sunt muritori de foame”. ,,Majoritatea din noi - menţina mai departe cetăţeanul sovietic - suntem nenorociţi şi mai toţi copii sunt orfani şi nu aveau nici un sprijin din nici o parte şi am găsit refugiu la dvs. Până în prezent, de la intrarea dvs. în Simferopol suntem foarte, foarte mulţumiţi de soarta noastră. De bunul mers al cantinei suntem foarte, foarte mulţumiţi. Vă mulţumim domnule general. De la cantina de unde se distribuie mâncarea noastră mi-aţi dat nişte oameni din corpul dvs., ofiţeri, subofiţeri şi trupă, care ne înţeleg durerile noastre şi mai mult ca toate ştiu cum să se comporte  cu nenorociţii de copii şi oameni bătrâni. Domnul locotenent Costin  ştie cum să înveselească sufletele copiilor, învăţându-i multe cântece şi poezii. Domnul subofiţer Asanica Ioan ştie cum să organizeze şi să menţină liniştea copiilor şi bătrânilor. Ne face plăcere de ambii cum îşi fac serviciul ordonat de dvs.  Mai punem şi pe doamna colonel Roată care îşi dă osteneala de vine la distribuirea hranei. Vă rugăm domnule general să aveţi grijă de noi, grijă pe care aţi avut-o şi până în prezent. Să trăiţi domnule general Avramescu!”.
Aprecierile lui Ifimov Zaharie sunt confirmate şi de colaboratorii generalului. Livia Roată, şefa Cantinei Româneşti din Simferopol, releva următoarele, la 3 august 1962: ,,Am fost trimisă pe frontul din Crimeea pentru a organiza şi conduce ,,Cantina Românească”, unde luau masa zilnic copii şi bătrâni sovietici, lipsiţi de hrană sub ocupaţia nemţilor. Această cantină s-a înfiinţat în primăvara anului 1942 la Simferopol, capitala Crimeei, din iniţiativa personală a domnului general Avramescu Gheorghe, comandantul vânătorilor de munte, care avea milă de populaţia civilă răvăşită de ororile războiului cu toate că nemţii se opuneau la această operă de binefacere. Menţionez că la această cantină se hrăneau zilnic peste una mie şase sute copii şi bătrâni pe care eu personal îi serveam în serii, iar alţii luau mâncarea acasă. În Simferopol era şi academicianul pictor Samokişa, bătrân şi suferind. La propunerea mea, generalul Avramescu a aprobat imediat să i se dea zilnic câte două pâini de la popota ofiţerilor pentru toată durata cantinei”.
 ,,În toamna anului 1942 - îşi amintea şi generalul Gheorghe Berdan la 3 august 1962 - pe la începutul lunii septembrie, la comandamentul Corpului de munte se primiseră vreo 2000 de cereri de la populaţia civilă sovietică din Simferopol prin care solicitau ajutoare în alimente sau hrană”. În acest context, fostul locotenent-colonel din statul major al Corpului de munte a raportat  că în depozitele Serviciului de intendenţă se aflau 20 vagoane de grâu, care puteau fi folosite pentru hrana nevoiaşilor. În acest context, generalul Gheorghe Avramescu a ordonat să se înfiinţeze   “Cantina românească”. Cu banii strânşi de  la meciurile de footbal, jucate în vara 1942 la Simferopol - circa  9 -10 000 de mărci -donaţi în folosul Cantinei, s-au adus contracost de la Guvernământul Odessa alimentele necesare - fasole, orez, zahăr, bulion, macaroane, zarzavat uscat şi altele. Grădina de zarzavat a Cartierului a oferit alimentele care prisoseau peste necesarul trupei. Astfel organizată, Cantina a funcţionat din octombrie 1942  până în aprilie 1944, la părăsirea Crimeei,  hrănind circa  2 000  de copii, bătrâni, invalizi şi mari mutilaţi sovietici.  
Relevându-i comportarea umanitară faţă de populaţia locală din Crimeea, soţia sa, Adela Avramescu, care-l însoţise aproape în permanenţă pe front, menţiona şi dânsa, la 8 decembrie 1962, într-o scrisoare adresată conduceii de partid şi de stat,  că în toamna anului 1942, din dispoziţia şi sub îndrumarea soţului său ,,s-a organizat în oraşul Simferopol, Crimeea, o cantină românească pentru copii, invalizi, femei şi bătrâni sovietici unde luau masa zilnic circa 2 000 de oameni sovietici. Pentru a-i salva de mizerie şi frig a dat ordin să se care în timpul nopţii lemne din pădure cu camioanele pentru a nu fi văzuţi de nemţi. Pentru menţinerea acestei cantine soţul meu a avut mult de luptat cu nemţii. Această cantină a funcţionat până la evacuarea Crimeei”.
Aceeaşi comportare umanitară a manifestat generalul Gheorghe Avramescu şi faţă de românii ajunşi de-alungul vremurilor în Crimeea, la repatrierea cărora a avut, în 1943,  o contribuţie de seamă.    Cu prilejul revenirii în ţară aceştia i-au  trimis următoarea scrisoare de mulţumire: ,,Domnule general, trecând graniţa şi făcând primul pas pe pământul României, patria noastră scumpă, permiteţi-ne să vă aducem viile noastre mulţumiri pentru posibilitatea ce ne-aţi dat-o de a ne reîntoarce la patria noastră mumă. Fiind profund mişcaţi de marele şi frumosul gest al domniei voastre, cu credinţă în Dumnezeu şi în puterile armatei române, vă urăm , domnule general, din tot sufletul nostru, să trăiţi mulţi ani fericiţi spre a putea duce mai departe faima românismului în întreaga lume. Vă asigurăm că vom depune toată munca noastră numai pentru binele statului şi izbânda armatei române... Încă o dată ţinem să vă mulţumim cu toată puterea şi din toată inima noastră care a reînviat şi a fost redată vieţii numai datorită domniei voastre şi care astăzi, în drum spre orizonturile idealurilor noastre, plină numai de imaginea bunătăţii şi marelui domniei voastre suflet cu care v-a înzestrat bunul Dumnezeu şi din care aţi ţinut să ne daţi fiecăruia dintre noi câte o părticică. Păşim în noua viaţă pe care ne-aţi creat-o cu sufletul şi inima plină   numai de domnia voastră , strigând cu toţii din puterile nostre: Să trăiască domnul general Avramescu Gheorghe, comandantul Corpului de munte”!.

Epilog
Unele informaţii despre soarta generalului Gheorghe Avramescu au fost oferite de către sovietici în 1963, la 8 ani după ce au repatriat-o (în ianuarie 1956) pe Adela Avramescu, soţia generalului, care în martie 1945 a fost dusă cu avionul la Moscova şi internată apoi în diferite lagăre de prizonieri până la 11 ianuarie 1956 când a fost repatriată.  După ce a sosit în ţară, Adela Avramescu a fost întreţinută de Ştefania Basarabescu (fiică, cu patru copii, soră pediatră la un spital din Bucureşti).  Fiind în vârstă şi bolnavă de inimă a solicitat pensia cuvenită de urmaş, declarând  prin tribunal, conform legislaţiei în vigoare, ,,moartea prezumată” a soţului. Până la acordarea pensiei de urmaş a adresat autorităţilor politice şi militare române cereri repetate în  care evoca personalitatea ilustrului său soţ. La 8 decembrie 1962  preciza următoarele  într-o scrisoare adresată lui Emil Bodnăraş: ,,Astăzi, la adânci bătrâneţi şi suferindă  duc o viaţă grea şi de lipsuri”. Şi întreba:  ,,Oare cu ce am greşit ?”. Categoric, cu nimic, răspundem noi !
  În final, la 4 februarie 1963, generalul Gheorghe Cetină, şeful Direcţei Financiare a Ministerului Forţelor Armate, a solicitat Ministerului Justiţiei, Direcţia Coordonării Judiciare, să intervină la Tribunalul Suprem al U.R.S.S. pentru ,,obţinerea datelor” în legătură cu ,,dispariţia” generalului Gheorghe Avramescu pe frontul antihitlerist.   Răspunsul Crucii Roşii a URSS a sosit în vara anului 1963 şi a fost următorul: ,,Generalul de armată Avramescu Gheorghe, născut în anul 1884, a decedat la 3 martie 1945 în apropiere de oraşul Iasbereni, în urma unui bombardament al aviaţiei germane. El a fost înmormântat la Soshalom - un cartier al oraşului Budapesta”. Cu acelaşi prilej a fost pusă la dispoziţie şi o fotografie cu mormântul generalului şi s-a comunicat că Felicia Sturdza ,,s-a sinucis la 6 martie 1945”, fără a se cunoaşte unde a fost înmormântată. Monumentele funerare din spatele mormântului indicat  au permis, peste ani (în 2001) localizarea locului unde a fost înhumat unul din generalii de elită ai armatei române, şi apoi aducerea osemintelor generalului în ţară şi reînhumarea lor în cimitirul eroilor din Cluj-Napoca. Asupra cauzei morţii sale planează încă suspiciunea. Cercetarea rămâne deschisă.    
                                                                            Dr. Alesandru Duţu

Bibliografie: Alesandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români, 1944-1965, Editura Enciclopedică, Bucureşti; Arh. M.Ap.N., fond Armata 4, dosarele nr. 221 şi 228; fond 948, dosar nr. 811 şi 854; ,,Magazin istoric”, nr. 4/1994, p.29-32.
                                                                         
    


[1] Generalul de armată Gheorghe Avramescu (n. 26 ianuarie 1884, la Botoşani - m. 3 martie 1945, Iasbereny, Ungaria). Studii militare: Scoala militară de infanterie şi cavalerie (1906 - 1908), Scoala Superioară de Război (1913 - 1914, anul I, şi 1919 - 1920, anul II). Grade militare: sublocotenent - 1908, locotenent - 1911, căpitan - 1916, maior 1917,  locotenent-colonel - 1923, colonel - 1929, general de brigadă - 1936, general de divizie - 1940, general de corp de armată - 1942, general de armată - 1945. Funcţii importante: comandant al Corpului de munte (1941 - 1943), comandant al Corpului 3 armată (1943-1944,  comandant al Copului 6 armată (1944), comandant al Armatei 4 (1944 - 1945).
[2] Născută la  8 decembrie 1891, în localitatea Borcea, judeţul Ialomiţa, fiică a lui Tudorache Gologan, Adela s-a căsătorit  cu Gheorghe Avramescu la 8 februarie 1913, la Brăila, cu care a avut două fiice, Felicia şi Ştefania.
[3] Copilul Paltin Sturdza, pe atunci în vârstă de numai 11 luni, a fost adus din Cehoslovecia în ţară (cu maşina), însoţit fiind de un ofiţer sovietic, fiind predat celei de-a doua fiice a generalului Gheorghe Avramescu, Ştefania Basarabescu, care l-a crescut şi  întreţinut, până în momentul în care acesta a părăsit România.


Un comentariu:

  1. Multe povesti nerealistea.GHEORGHE AVRAMESCU a fost un erou anti-fascist,ucis de aviatia nazista germana langa Budapesta.NIMENI nu a fost arestat din Armata romana!

    Apoi in legatura cu asa-zisele ,,dezertari la nemti,la inamic,, sunt simple speculatii,nimic bazat pe documente sau pe fapte reale.De fapt romanii au fost loiali rusilor,cot la cot impotriva fascismului,pana in Praga-Cehoslovacia,si Viena.

    Apoi vorbim despre umanitatea generalului AVRAMESCU asa este,mai ales la Budapesta si in alte locuri a organizat cantine,si a hranit populatia civila ungureasca,slovaca sau ceha,pe unde a eliberat teritoriile de sub nazisti.In special femeiile,batranii si copii orfani.

    RăspundeţiȘtergere